Mița Georgescu

 

 

Stana Cristina, IX MI1

Calea Lactee

 

Alexandru Szabo, XII SN2

Noapte

Alexandru Szabo, XII SN2

 

Secetă

Alexandru Szabo, XII SN2

 

Liniște

 

Peisaj de toamnă

Flori albe

Sara Bălănescu, 10 MI2

Pace

 

Irina Florea, IX MI2

Vis cu șoarec

 

                                            Irina Florea, IX MI2

Noiembrie

 

          

  Irina Florea, IX MI2

Aprilie

Lavinia Golban

Supermoon

David Tarko, 12 MI1

Mister

Cürthi Isabella-Elena, 10 SS2

Sfărşit de iarnă

Beatrice Ţeighiu, 10 SS2

Urmează-ți visul!

Stăteam într-un colț în culise și îmi repetam pașii în minte. Învățasem coregrafia la perfecție, numai mișcări de balet visam de câteva zile încoace.
- Leon, intri pe scenă în cinci minute! a strigat bărbosul responsabil cu prezentarea candidaților.
Era cel mai important concurs de balet din țară – câștigătorul primea ca premiu cursuri gratuite chiar la Paris! Eu nu mi-aș fi permis niciodată, de-abia le plăteam pe cele din țară din banii pentru așa-zisele ore la matematică, precum le-am spus părinților. Nu ar fi acceptat niciodată ca băiatul lor să fie balerin.
Am fost îndrumat către scenă, vocea bărbosului auzindu-se din ce în ce mai tare rostindu-mi numele. Eram obișnuit cu scena, cu publicul, nu era primul concurs la care participam. Când a început muzica, nu a mai existat nimic pentru mine în afară de dans. Mișcările îmi curgeau lin. Mi-am canalizat toată energia, toate emoțiile, toată frustrarea în balet. Parcă eram învăluit de magie, nici nu îmi dădeam seama că mă mișc. Chiar înainte să închei printr-un „grand jeté”, am întredeschis pleoapele. Cu coada ochiului am văzut o față cunoscută în mulțime. Atât mi-a trebuit. Următoarele momente parcă s-au derulat cu încetinitorul: un val brusc de emoții de toate felurile, săritura la momentul nepotrivit, durerea resimțită în tot corpul la impactul cu podeaua tare, râsetele înfundate ale mulțimii și zâmbetele batjocoritoare de pe fețele juraților. Umilit și încă într-un fel de transă, am alergat înapoi în culise să-mi iau lucrurile ca să ajung cât mai repede acasă. Dar când să ies, mă întâmpină privirea de gheață a profesorului meu.
- Să știi că nu toată lumea e făcută pentru balet, îmi spuse el cu o voce disprețuitoare, întorcându-mi spatele înainte să apuc să spun ceva.
Am alergat tot drumul până acasă. Sentimentul că avea să se întâmple ceva rău nu-mi dădea pace. Când am intrat pe ușă, am auzit sunetul receptorului trântit înapoi în suportul său. Tata veni spre mine și mă întrebă, cu o mânie stăpânită:
- Unde ai fost?
- La ore la matematică, mă bâlbâii eu cu jumătate de gură.
Atunci ochii tatei se aprinseră. În secunda următoare îi simții palma dură lipindu-se de obrazul meu.
- Așa te-am crescut eu?! Să minți în față? Să mă faci de râs cu activități prostești, ca să spună lumea că am o fată în loc de un băiat? Rușine să-ți fie! Treci în camera ta!
Am intrat în încăpere și m-am lăsat să mă preling cu spatele lipit de ușă. Îi auzeam pe ai mei cum se ceartă și în minte mi se repetau întruna cuvintele tatălui meu și ale profesorului. Curând, șiruri de lacrimi calde își făcură loc pe fața mea. „Poate chiar nu sunt făcut pentru balet”, îmi spuneam, și mi se strângea inima la acest gând...

Daiana Mijajev, 10 SS2

Erebus

Georgiana Borăscu, 10 SS2

Joker

Georgiana Borăscu, 10 SS2

Dicteu automat

A fost odată ca în cărţi
Cum n-a fost niciodată
O şcoală de carton în părţi
Cu tei şi flori pătată

Şi merge drept o uşă strâmbă
Pe masă şi citeşte
Şi-ncepe brusc, şi-acuma cântă
Un scaun din cleşte-n cleşte

Şi merge apa rând pe rând
Din pix şi sare-n coală
Şi se împiedică în gând
Plecând cu mâna goală.

Giulia Nan, 12 MI1

Când Dunărea se înfurie

Într-o zi mai călduroasă de toamnă, ne-am strâns mai mulți amici să mergem la pescuit pe Dunăre. Eu aveam șaisprezece ani, ceilalți să fi avut tot vreo șaisprezece sau șaptesprezece. Am luat barca lu’ taică-meu și am pornit în aventură.

Soarele strălucea pe cer și apa era calmă și cristalină, de vedeai peștii și algele prin ea. Am coborât năvoadele și am așteptat. După vreo oră în care am vorbit verzi și uscate, scoatem năvoadele și – ce să vezi? – nici urmă de pești! Parcă i-a înghițit pământul!

- Haideți mai în larg, aici la mal n-o să dăm de nimic! a sugerat unul din băieții mai mari, pe când ne pregăteam să întoarcem barca și să o lăsăm pe data viitoare.

Nouă ne era frică, vă dați seama. Nu fusesem niciodată mai departe de aici și nici nu știam cum o să se comporte Dunărea. Dar, bineînțeles, am fost de acord – doar nu era să părem mai slabi decât ei.

Când am ajuns la o distanță considerabilă de mal, am aruncat iar năvoadele. În timp ce așteptam, am observat cum, deodată, nori negri au împânzit cerul. O ceață deasă s-a lăsat peste noi, de nici nu mai puteam vedea pământul. Apa nu mai era liniștită, ci începea deja să se tulbure, de parcă era nervoasă că îi luam peștii. Unul din băieți a propus să ne întoarcem.

- Ce e? Vă e frică de niște ploaie? Doar n-o să lăsăm captura pentru câțiva nori cenușii!

Așa că am continuat să așteptăm, învăluiți în ceață. Am început să simt picături mici de ploaie cum mi se preling pe față, pe mâini, devenind din ce în ce mai dese. Se auzeau în surdină bubuituri din înaltul cerurilor și din, când în când, vedeam cum se luminează văzduhul. Valurile erau tot mai înalte și înclinau barca tot mai tare de fiecare dată.

Mie mi s-a făcut greață. Pe când mă pregăteam să vărs peste bord, odată s-a înclinat barca și am căzut toți din picioare. Când mi-am revenit și m-am ridicat, nu mi-a venit a-mi crede ochilor. Ploaia curgea de parcă ar fi aruncat cineva găleți cu apă din ceruri. Stropii mari și grei se loveau cu putere de talazurile înspumate, ce amenințau să ne măture de pe fața pământului. Vântul vuia asurzitor, trăgând picăturile în mici vârtejuri deasupra apei. Era o isterie generală: unii țipau, alții se rugau, iar alții încercau să nu leșine, asemeni mie. Dunărea devenea din ce în ce mai furioasă, valurile spărgându-se de barca noastră cu o forță nemaivăzută.

Nu mai știam ce să fac. Am căzut în genunchi și am început să rostesc o rugăciune disperată. La un moment dat, am simțit cum apa îmi învăluie trupul ca o îmbrățișare, iar de atunci nu-mi mai amintesc nimic, decât că m-am trezit pe uscat. Tovarășii mei mi-au spus că a trecut un val peste mine și m-a luat cu el înapoi în apă. Am mare noroc că sunt acum aici, să vă spun povestea asta.

Daiana Mijajev, 10 SS2

Italia

Edward Laki, 11 MI2

1 Decembrie

David Tarko, 12 MI1

Râul

Vlada Mişici, 11 MI2

Fata de piatră

Adina Roşca, 11 MI2

Tunisia

Beatrice Ţeighiu, 10 SS2

Colosseum

Beatrice Ţeighiu, 10 SS2

Glass

Arina Teodorescu, 9 SN2

Orbită de frumuseţe

Letiţia Cova, 9 SN2

O noapte plină de gânduri

Letiţia Cova, 9 SN2

CNB la 7:35

Bianca Burescu, 11 SS1

Peisaje de toamnă

Emilian Cinteză, 11 MI2

Peştera

Anamaria Radoslav, 10 MI2

Biserica din Densuş

Bianca Burescu, 11 SS1

Patru foi

Daiana Mijajev, 10 SS2

Podul

Daiana Mijajev, 10 SS2

Turnul

Nicolas Plăveţi, 10 SS2

Linişte

 Nicolas Plăveţi, 10 SS2

Molia colibri

Daiana Mijajev, 10 SS2

Turnul Alb din Salonic

Denisa Câmpean, 10 SS2

Bojdeuca lui Creangă

Denisa Câmpean, 10 SS2